20 cele mai frumoase orașe, după părerea bărbatului, care a vizitat toate țările lumii

Eu am cutreierat toată lumea, după care am scris cartea numită: «198: cum fug eu de lume».Această listă cuprinde 20 cele mai frumoase orașe, pe care eu le iubesc. Principiu bazat pe oameni, mâncare, plăceri și atmosferă. Dacă veți vizita și voi aceste orașe, pun pariu, că o să începeți și voi să le iubiți.

20. KIEV, UCRAINA

Recenta altercație cu Rusia nu trebuie să vă oprească să vizitați capitala Ucrainei. Kiev – casa spiritului vesel, restaurantelor bune și a lumii de noapte fără sfârșit. Și baruri, care lucrează în regim nonstop – regulă și nu excepție.

Am primit o mare plăcere să vizitez Lavra Peșterilor (Lavra Pecerska), mănăstirea-peșteră cu ale ai cupole aurite, ce strălucesc la orizont.

Nu departe de Kiev este amplasat Cernobîl, care la fel merită vizitat (în compania unui ghid, desigur). Doar să nu spuneți localnicilor despre planurile, pe care le aveți: ei nu prea sunt încântați de ideea dezvoltării turismului în zona reactorului nuclear.

19. COPENHAGA, DANEMARCA.

Dacă credeți, că în Copenhaga există doar «Noma» în calitate de cel mai bun restaurant, care în scurt timp va fi închis, atunci greșiți amarnic. Cele mai bune restaurante sunt în Amsterdam-ul de Nord.

În acest oraș locuiesc cei mai fericiți oameni din lume, din care cauză veți vedea foarte multe fețe zâmbitoare. Plus la toate, bere la prânz. Ar fi incorect să nu te plimbi dea lungul canalelor frumoase, ori să nu vizitezi ”orașul liber” autonom Christiania, unde poți întrebuința cu ușurință substanțe narcotice slabe. Acolo veți fi în prisma atenției artiștilor plastici și a hippioților, care activează pe lângă magazine ori bazare. Încă un bonus: feribotul, care circulă zilnic spre Oslo.

18. MUMBAI, INDIA.

Dacă sunteți în căutarea culorilor dramatice, mirosuri, de existența cărora încă nu știți și impresiilor de neuitat – atunci nu e posibil să nu vă placă Mumbai. În atmosfera multiculturală și diversitatea lui fără precedent, o să vă simțiți cu adevărat viu! (De fapt, acest oraș este și unul din cele mai mari din lume, după multitudinea de cartiere sărace, așa că nu e loc aici pentru turiști cardiaci.) Și important e să nu rămâneți blocați în trafic.

Și dacă vorbim de traficul rutier, nu ratați plimbarea cu ricșele, care fac slalom printre trafic cu o precizie de neurochirurg. Așa o plimbare vă va da de înțeles, cum localnicii circulă din punctul A în punctul B prin C, D, E, F și G.

Mumbai e plin de edificii coloniale, bazare aranjate haotic și lăcașuri de cult. Iar dacă vorbim de mâncare – o varietate de feluri și gusturi – așa că serviți vă rog. Încercați mâncărurile preparate în stradă, dar aveți mare grijă să fie pregătită corespunzător. În caz contrar, uitați de vizitarea atracțiilor, timpul liber îl veți petrece la toaletă.

17.FLORIANÓPOLIS, BRAZILIA.

Credeți, că cel mai frumos oraș din Brazilia este Rio de Janeiro? Iar greșiți amarnic. Și nu doar pentru faptul, că veți găsi 42 plaje minunate (și curate) în Florianopolis. În acest oraș, Brazilia se relaxează, manâncă și se dezvoltă din punct de vedere cultural. Iar faptul, că acest oraș este amplasat pe insula Magică, cred că e un motiv destul de plauzibil să-l credeți ca atare.

Aici oamenii sunt într-atât de pașnici, încât ai crede, că te afli în paradis. Și nu în ultimul rând, fiți gata să încercați toate categoriile de atracții pe apă, ca mai apoi să vizitați cele mai bune restaurante ale locului pentru a vă delecta cu produsele de mare gătite extraodrinar de bine. Luați-o mai ușor cu cocktail-urile, nopțile în Florianapolis sunt de scurtă durată.

16. SEATTLE, SUA.

Unicul oraș din această listă, care reprezintă Statele Unite, din mai multe motive. Aici găsiți oameni super prietenoși.

Desigur, n-o să pot uita unul din cele mai frumoase peisaje urbane din lume. Și balenele. Și piața de pește. Și insulele din apropiere. Și multitudinea de cartiere neobișnuite. Orașul soarelui, fără îndoială și-a meritat pe deplin porecla.

Adăugați la toate cele de mai sus și cafeaua, restaurantele, berea locală, vinul, dar și plimbările, care vă vor ajuta să cunoașteți orașul și periferiile lui.

15. OSLO, NORVEGIA.

Da, eu sunt norvegian. Dar influențează acest fapt oare? Poate, doar puțin, dar Oslo într-adevăr s-a dezvoltat mult în ultimii ani. Arhitecții orașului împreună cu designerii și urbaniștii fac un lucru cu adevărat demn de apreciat.

Teatrul de operă amplasat alături de fiord – parcă ar fi un munte în miniatură. Tuturor turiștilor li se propune să urce pe acoperișul de marmură, ca să admire priveliștea, gratuit.

În centrul orașului găsim plaje, iar metroul vă va duce direct în pădure, unde găsiți niște trasee, care duc prin locuri minunate. Îmi permiteți să menționez și restaurantele, care oferă o varietate de bucate gustoase. Cu așa o cerere din partea gurmanzilor în creștere, restaurantele din oraș mereu sunt în căutare de noi bucătari. Și nu, sigur nu mă influențează în vreun fel faptul, că sunt norvegian.

14. TEL AVIV, ISRAEL.

Sunt plin de energie, din care cauză nu am nevoie de mult somn. E o metodă bună să faci cunoștință ma îndeaproape cu orașul, atunci când nu dispui de timpul necesar. Acest oraș, probabil, unul din cele mai puțin cunoscute ”orașe de 24 de ore” din lume. Orașul se conduce după zicala: ”Orașul, care nu se oprește din drum niciodată”.

Cafeaua, băuturile alcoolice, produsele alimentare, viața de noapte sălbatică și petrecerile nemaipomenite – întotdeauna ai cu ce-ți ocupa timpul în Tel Aviv și nu doar pe timp de weekend.

Desigur, Tel Aviv poată părea la prima vedere destul de diabolic, dar de fapt, este mult prea departe de acest titlu. Așteptați-vă să vă simțiți relaxat, o să întâlniți o mulțime de oameni frumoși, nu mai vorbim deja de faptul, că orașul este o zonă de litoral fără sfărșit! Un bonus gratuit și foarte minunat.

13. LISABONA, PORTUGALIA.

Nu ratați plimbările pe ulițele centrului istoric Baixa, unde veți găsi o gamă largă de baruri, restaurante (pentru orice buzunar), chiar și mici galerii artistice. Lisabona merită vizitată măcar pentru acest lucru.

Dar acesta este doar începutul. Ai atâtea de văzut și de făcut, în Orașul celor Șapte Coline. Lisabona – orașul contradicțiilor, unde barurile și restaurantele elegante se încrucișează cu dărăpănatele, dar cochetele localuri pentru consumul alcoolului. Unele din ele oferă vinuri autohtone de bună calitate, altele vor să aduceți voi ce aveți mai bun. Pretutindeni doar oameni cu bun simț.

Peste tot merg pe jos. Și vă sfătui și pe voi, doar arhitectura orașului merită toată atenția dumneavoastră, decât doar o vizualizare cu coada ochiului, prin fereastra automobilului.

12. CALI, COLUMBIA.

Cum să nu fie vesel în capitala mondială a dansului salsa? Cali este locul pentru petrecerile de noapte a Columbiei, unde merită să încălțați perechea de încălțăminte cea mai colorată și să dansați toată noaptea. Dar înainte să începeți să dansați, aveți nevoie de energie, iar restaurantele orașului Cali satisfac chiar și cel mai mofturos gurmand.

Să vizitați muzeele, care sunt destul de multe în oraș!

Temperatura aerului în raza orașului este mereu constantă pe întreg parcursul anului și nu este nici chiar așa de înaltă, după cum credeți, luînd în considerare amplasarea geografică, puțin mai spre nord de Ecuator. Orașul este poziționat la 1000 metri înălțime de la nivelul mării. Și luați-vă ochelari de soare! Cali este popular pentru femeile frumoase. Și desigur, e mai mereu vreme însorită acolo.

11. AUCKLAND, NOUA ZEELANDĂ.

Imaginați-vă un oraș, împrejmuit de sute de plaje de tot tipul: nisip negru de origine vulcanică, nisip alb, mici pietricele aurite… Bun venit în Auckland.

Dar în Noua Zeelandă plajele – sunt doar începutul. O să aveți o mulțime de atracții la îndemână – de la barbeque, până la sporturile de apă, călăritul cailor și relaxarea sub copacii umbriți, în timp ce citești o carte. Plus la toate: iachting, foarte mult iachting. Doar acest oraș este capitala corăbiilor cu pânză.

Auckland se împarte în câteva sectoare, unite cu poduri și feriboturi – aș recomanda să vizitați barurile, restaurantele și cluburile de noapte. Probabil în lumea largă găsim mai multe restaurante, dar nu cu așa o varietate de bucate gustoase din produse marine, cum sunt în Auckland.

10. ISTANBUL, TURCIA.

Nu este de loc uimitor, că unica metropolă aflată la punctul de tangență a două continente – este o feerie, pe alocuri contradictorie, a două culturi total diferite.

Orașul, care a fost odată cel mai mare din Europa, dacă ar fi în întregime amplasat pe teritoriul Europei, – Istanbul propune câte ceva pentru toți, când vine vorba de mâncare, vinuri și viața nocturnă.

Două lucruri: primul – nu ratați meze, sau tapas-ul Orientului Mijlociu. Trebuie să încercați asta; în al doilea rând, să nu vizitezi ambele regiuni ale Istanbul-ului poate fi numită drept o eroare majoră a turistului tipic, așa că nu fiți un turist tipic.

Cea mai bună metodă să vizitați două continente în același timp – barca și eu recomand bărcile în stil rustic. Ele poate nu sunt cele mai rapide, dar cu mult mai atrăgătoare.

9. HANOI, VIETNAM.

Dacă nu acceptați discuțiile cu oameni străini, nu vă recomand Vietnam-ul. Accesul de prietenie, de care dau dovadă vietnamezii, la prima vedere o să vă pară puțin incomod. Da, acolo toți sunt prietenoși. Plus la asta, Hanoi nu este orașul, pe care să-l vizitezi pentru atracții turistice.

În Hanoi trebuie să urmăriți cu privirea și să absorbiți atmosfera relaxantă (nicidecum plictisitoare), care transformă acest oraș în unul plin de viață. Traficul infernal al motoretelor, femeile senzațional de frumoase, care mereu vând ceva, chioscurile din stradă, localnicii, pe care-i observi mâncând mereu ceva ciudat în cafenelele de tip deschis – acesta e el. Teatrul de stradă Hanoi.

Iar pentru nenumăratele show-uri din diferite părți ale metropolei, luați xe ôm – un taxi motoretă destul de comod. Și nu fiți timizi, când este vorba de mâncare. Încercați orice. Mâncarea vietnameză autentică o să vă uimească prin gustul ei.

8. TOKIO, JAPONIA.

Eu iubesc nebunia. Tokio – este anume așa. Din care cauză îl ador.

Este amestecul a tot, ce vă puteți imagina. Aici găsiți chiar un restaurant, unde mâncarea este servită de către roboți și sunteți distrați prin încăierările dintre acești ROBOȚI. Sau puteți vizita cafeneaua, unde veți sta alături de o femeie frumoasă (pentru o plată extra, puteți chiar să faceți schimb de priviri ori să le mângâiați părul), în timp ce vă savurați băutura, desigur. Și nici un fel de propuneri indecente.

Pentru așa ocazii puteți vizita multitudinea de case de toleranță, precum și locurile unde vă deservesc ”prostituate” gonflabile.

Tokio nu doarme niciodată, viața nocturnă fiind una destul de atractivă! Doar că, o să fiți nevoiți să scoateți bani buni pentru o cameră de dimensiuni cât de cât acceptabile. Camera, puțin mai mare decât suprafața mesei din bucătăria proprie se consideră cameră de lux.

7. TAIPEI, TAIWAN.

Taipei este orașul cu una din cea mai mare densitate de restaurante din lume și foarte multe din ele sunt tematice, așa că nu fiți uimiți, dacă treceți pe lângă restaurantele Barbie, «Hello Kitty», sau restaurantul-avion A380. Și nu în ultimul rând, legendara cantină «Toaleta modernă», desigur.

Locuitorii orașului Taipei iubesc să mănânce, la fel cum iubesc și petrecerile nocturne. Și în sfârșit, în jurul capitalei taiwaneze sunt amplasate o multțime de trasee turistice ce trec prin puncte de belvedere, care oferă priveliști foarte frumoase. Ce ziceți de acest lucru, după o noapte plină de băuturi exotice?

6. REYKJAVIK, ISLANDA.

Reykja-ce? Captiala oceanului Atlantic – este locul, din care nu prea vă așteptați la minuni. Insula, pe care este amplasată, este ținta furtunilor și vânturilor puternice de mii de ani de zile. Din care cauză puteți să vă imaginați, ce oameni nebuni de legat au hotărât să rămână să locuiască aici. În sensul bun al cuvântului – asta așa și este. Iubesc nebunia de aici.

Orașul este amplasat într-un golf frumos și totul aici se află la câteva minute de mers. Toți cei aproximativ 200,000 locuitori știu cum să se distreze bine, dar ei nu ai nici cea mai vagă idee cum să se oprească din distracție – din care cauză fiți pregătiți  să plecați la somn în apropiere de ora dejunului.

Și o ultimă remarcă, vreau să-mi faceți o favoare, vă rog, ieșiți în afara orașului. Pentru a vedea gheizerele, cascadele, izvoarele cu apă termală și litoralul întretăiat.

5. BERLIN, GERMANIA.

Acest oraș este prea straniu și prea relaxant, măcar din aceste motive merită să-l vizitați.

Eu iubesc micile galerii și magazine, barurile și cluburile de noapte, în special cele din partea estică a orașului. Kreuzberg, Friedrichshain și Prenzlauer Berg, fără îndoială, alegerea mea cea mai bună, pentru partea neortodoxă, pretențioasă și bohemică a Berlinului. Unii ar numi asta un trend, dar eu aș zice, că asta e alternativă. Cui naibii îi mai trebuie normalitatea?

În Berlin găsiți mulți gurmanzi, dovada multitudinii de restaurante din tot orașul.

Iar cei mai culturali dintre noi o să-și primească doza de muzee, memoriale și alte atracții turistice de acest gen, obligatoriu de vizitat.

La drept vorbind, nu are importanță, cât timp o să petreceți în Berlin – oricum vă veți întoarce! Nu mai zic de noul aeroport… Deja și-a depășit bugetul cu câteva miliarde de dolari SUA și nimeni nu știe, când se va deschide.

4. CAPE TOWN, AFRICA DE SUD.

Da, trebuie să urcați pe jos, pâne în vârful Table Mountain. Funicularul este pentru cei slabi. Iar priveliștea de sus te lasă fără de aer.

Orașul, fără îndoială, se poate lăuda cu resursele culturale și restaurantele, ce oferă o mâncare foarte apetisantă. În calitate de bonus, puteți vizita colonia celor mai drăgălași pinguini din apropiere.

Când vine vorba de o degustație de vinuri în una din vinăriile din regiune, atunci vă recomand cu mândrie Stellenbosch, și …. Ehh … această ultimă locație, pe care nicicum nu pot să mi-o aduc aminte.

Numaidecât înarmați-vă cu mult timp la dispoziție și luați-vă un șofer personal, sau luați o cameră pentru mai multe zile în una din vinării.

3. LONDON, MAREA BRITANIE.

Dacă lumea ar avea o capitală, atunci asta ar fi London. Aici găsiți absolut orice în multitudinea de sectoare ale orașului – unite între ele prin gama largă de rute de transport.

Obișnuiți-vă cu sarcasmul tipic britanic. Ei rareori se iau în serios, din care cauză o să te crezi de la început prieten și nu oaspete. Țin să adaug aici o zicală veche: ”Dacă ați obosit de Londra, ați obosit de viață”.

O să rămâneți cu amintiri destul de frumoase, legate de mâncare, băuturi, cultură sport ori distracții. Unicul neajuns al Londrei constă în faptul, că este prea popular.

2. TORONTO, CANADA.

Canadienii sunt prea respectuoși și timizi, dar asta poate fi anume acea calitate, care îi face pe acești oameni cu tot cu orașele lor atât de minunați. Vancouver și Montreal au fost în centrul atenției în ultimii ani, dar Toronto ar trebui să fie în vârful clasamentului.

Desigur, nu poate concura cu peisajele orașului apusean ori impactul francez asupra orașului riveran, dar Toronto are suflet. Trebuie să verificați cu atenție, să săpați și să priviți în neant, ca să găsiți aceste comori ascunse. Micile magazine vînd măruntaie interesante, din baruri se scurge moda iar hotelurile luxoase – prea moderne pentru turiștii ”obișnuiți”. Să găsești inima orașului Toronto poate fi o misiune grea, dar deloc plictisitoare.

1. SEOUL, COREEA DE SUD.

Necătând la faptul, că durata cursei Oslo/Seoul este de 15-20 ore (și unicul zbor direct este efectuat de către o aeronavă comercială, ce transportă pește), eu am vizitat acest oraș de 18 ori.

Seoul – oraș minunat, totul se găsește acolo, de unde te aștepți mai puțin. Gangnam, a devenit popular aici la noi, dar asta a fost în anul 2012. Locurile interesante ies în față, până a reuși să zici kamsahamnida.  Este un cerc vicios în direcție opusă, de care trebuie numaidecât să profitați.

Nu e de mirare faptul, că Coreea este exportatorul principal al culturii în Asia: serialele televizate coreene, gamerii, industria filmului, modei și desigur, Psy. Creșterea giganților Samsung și LG nu a încurcat acestui factor.

Seoul – orașul deliciilor culinare, distracției și confortului. Oamenii permanent se plimbă în grupuri. Coreenii sunt foarte sociabili și rar veți întâlni oameni, care vor sta singuri pe stradă.

Iubesc situațiile contradictorii ale Seoul-ului: un amestec de tradiții vechi și tehnologii avansate, neobișnuitul și corectitudinea și desigur, oameni minunați. Din fericire, mulți dintre ei chiar sunt prietenoși și buni. Unicul neajuns al orașului Seoul – ambuteiajele fără sfârșit. Și faptul, că se află așa de departe de locul, în care locuiești.

Stați un pic, credeți că am uitat de Amsterdam, Barcelona, Sidney, Paris și New York? Orașe minunate, într-adevăr, dar ele nu au loc în această listă. Ele sunt prea pline de turiști. Și în ele nu găsim de ceva vreme, magie.

Sursa text și foto: calatorul.net, nationalgeographic.com

You May Also Like