Atenție șoferi! Reguli noi pentru traversarea Bulgariei

Urmare a modificărilor operate în Legea circulaţiei pe drumurile publice de pe teritoriul Republicii Bulgaria, începînd cu 1 februarie 2017, conducătorii auto care traversează statul respectiv sînt obligaţi să deţină viniete de tip nou (ediţia 2017). Toate tipurile de viniete anuale procurate în anul 2016 sînt valabile pentru perioada indicată în ele.

Vinietele pot fi procurate în 2500 de oficii de vînzări, 372 dintre acestea funcţionînd non-stop în staţiile Peco, oficiile poştale şi în punctele de trecere a frontierei de stat, iar pe segmentul hotarului româno-bulgar la următoarele:

– P.T.F. Vidin – Calafat;

– P.T.F. Ruse – Giurgiu;

– P.T.F. Silistra – Ostrov;

– P.T.F. Kardam – Negru Vodă;

– P.T.F. Duran Kulak – Vama Veche.

IMPORTANT: Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova recomandă conducătorilor auto să păstreze vinieta şi bonul fiscal pentru toată perioada de aflare pe teritoriul Bulgariei, pentru ca la cerere acestea să poată fi prezentate autorităţilor de resort bulgare.

Sursa text și foto: noi.md

You May Also Like