Care sunt locurile din avion pe care să le eviți

Locurile de pe ultimul rând sau aproape de baie

Probabil că scaunele de lângă toaletă sunt cele mai rele din tot avionul. Mirosurile nu sunt chiar cele mai plăcute și s-ar putea să se sprijine în mod constant de scaunul tău alți pasageri care își așteaptă rândul la baie. Și nu te obosi să te ridici de pe scaun aproximativ 10 minute din momentul în care aterizează avionul, pentru că nu va fi foarte mult loc liber pe culoar pentru a ieși înaintea pasagerilor din fața ta.

Locurile de lângă ieșirea principală
Dacă îți dorești mult loc la picioare, atunci aceste scaune sunt perfecte pentru tine. Însă nu îți vei putea pune bagajul sub scaunul din fața ta, pentru că nu există unul. Iar scaunele acestea au o lățime mai mică decât celelalte locuri din avion, din cauza cotierelor metalice solide necesare pentru depozitarea măsuțelor.De asemenea, acestea nu sunt cele mai călduroase locuri din avion, fiind exact lângă ușă.
Locurile fără fereastră
Acestea nu sunt chiar fără fereastră, însă geamul nu este aliniat cu scaunele, astfel încât să poți privi afară. Aceste locuri pot crea probleme de iluminare. Pe lângă faptul că nu poți privi pe fereastră în timpul zborului, nu poți trage jaluzelele dacă te deranjează soarele. De aceea, este bine să ții mereu în geantă o mască pentru ochi atunci când zbori cu avionul.
Locurile din fața ieșilor de urgență
Locurile din dreptul ieșilor de urgență trebuie să aibă mai mult spațiu, pentru a facilita evacuarea pasagerilor în cazul unei probleme. Știi cât de mult loc pentru picioare au persoanele din spatele tău? Iar acest loc suplimentar pe care îl au face parte, de fapt, din locul tău pentru picioare.
Scaunul din mijloc
În majoritatea avioanelor, scaunele din mijloc sunt, de obicei, ultimele care se ocupă. Și nu este greu de înțeles de ce. Cine și-ar dori să fie făcut senviș între alte două persoane?

Sursa text și foto: eva.ro

You May Also Like