Cele mai frecvente întrebări ale străinilor care vizitează Moldova

Moldova, cu siguranță rămâne a fi o destinație ce stîrnește multe semne de intrebare pentru străini. Este interesant şi nostim să observi ce-i miră şi ce-i nedumereşte pe unii străini veniţi pentru prima dată în Moldova.

Corina Erșov lucrează ca traducător din 2010 pentru străinii care vizitează Moldova. Ea, pe lângă faptul că le traduce, le mai răspunde la întrebările pe care aceștia le adresează despre Moldova, fiind și ghid turistic. În acest sens, Corina a făcut o mică listă cu cele mai fregvente intrebări din partea turiștilor veniți în Moldova,  cu care s-a pomenit în experiența sa de traducătoare/ghid turistic.

Cele mai frecvente întrebări pe care le adresează străinii ce vizitează Moldova:

1. Aţi putea să ne dezvăluiţi misterul: de ce copacii în oraşul Chişinău sunt albi în partea de jos a tulpinii?

2. (Vara) De ce mulţi oameni au pe umăr un fel de cicatrice? (semnele de la vaccinuri – o rămășiță a URSS).

3. De ce în satele Moldovei, atunci când ţi-e sete şi ceri un pahar cu apă, gazdele îţi aduc, fără să te întrebe, un pahar cu vin în loc de apă?

4. (la Piaţa Centrală) De ceeee… Cum e posibil?

5. De ce bărbaţii moldoveni se îmbracă la fel (în geci negre) şi sunt tunși la fel?

6. Revoluţie în aprilie 2009? Nu, nu am auzit! Ia povestiţi-ne în detalii!

7. Arătaţi-ne galeriile subterane înscrise în Guinness Book!

8. Femeile sunt gospodine? Cu unghiile astea de 3 cm???

9. Ne este incomod să vă întrebăm, dar se vorbeşte prin Turcia că moldovencele profesează prin Europa cu succes… ştiţi dvs. E adevărat?

10. E adevărat că în sate unii oameni îşi duc copii la şcoală iarna cu sania şi vara cu căruţa?

11. De ce moldovencele sunt mai frumoase decât moldovenii?

12. Cineva în Moldova rezistă să stea pe scaun fără să danseze atunci când se cântă „Ciocârlia”?!

13. De ce unii bărbaţi în Moldova au unghii lungi doar la degetul mic? (La această întrebare am râs mult şi mă tot gândeam să le răspund cu vreo glumă despre… scobitul în nas, dar am renunţat).

14. Cineva spală vreodată faţadele clădirilor vechi din centrul Chişinăului?

15. Cum puteţi avea salarii de 100 Euro pe lună şi cheltuiți într-o singură noapte, în club, 50 de Euro?!

16. De ce cetăţenii care vorbesc rusa par a fi atât de duri/severi şi nu zâmbesc deloc?

17. De ce mâncarea voastră e atât de grasă, iar fetele voastre – atât de slabe?

18. Şoferii din Chişinău ce şcoală auto fac?

19. (La piaţa de obiecte de artizanat) Cât costă o basma din lână cu flori? 12 Euro, lână naturală!? Daţi-mi 10 bucăţi!

20. De ce aveți acasă atâtea borcane?

21. De unde aveţi atâtea fete frumoase în ţara asta atât de mică?

22. De ce florile se vând 24/24 în Moldova?

Sursa: diez.md

You May Also Like