Cele mai ridicole întrebări puse de pasageri în timpul zborului cu avionul

Însoţitorii de zbor sunt pregătiţi să facă faţă celor mai dificile situaţii care ar putea să apară în timpul călătoriei cu avionul. Însă există situaţii în care rugăminţile sau întrebările pasagerilor îi lasă fără replică, unele fiind parcă desprinse dintr-un show cu bancuri.

Ar putea să zboare pilotul puţin mai jos? Soţia mea are rău de înălţime“, este una dintre zecile de întrebări ridicole pe care le-au auzit însoţitorii de zbor de la călătorii uneori mult prea speriaţi de zborul cu avionul sau prea obosiţi, alţii aflaţi la prima lor călătorie cu avionul, pentru a realiza ridicolul situaţiei.

Un sondaj realizat în rândul însoţitorilor de zbor a scos la iveală cele mai amuzante astfel de întrebări.

Cum se deschide geamul?“, a întrebat impacientat un pasager care simţea că nu are aer în avion, fără să realizeze că cererea sa nu poate fi rezolvată.

Se poate să ne întoarcem? Mi-am uitat ceva acasă“ sau „Aveţi idee care este rezultatul meciului?“ se numără şi ele printre cele întrebările care au stârnit amuzamentul echipajelor de zbor, notează Daily Mail.

Aş vrea să ştiu ce conţine sandvişul cu şuncă şi brânză, dacă se poate“, a sunat întrebarea altui pasager, mult prea preocupat de ingredientele preparatului ca să realizeze că le-a menţionat chiar el, în momentul în care a pus întrebarea.

O altă persoană, foarte speriată de zborul cu avionul, a venit îngrozită să întrebe o stewardesă „Cine naiba pilotează avionul?“, după ce a observat că pilotul a intrat la toaletă. La fel de amuzantă a fost mirarea sinceră a unui pasager care a aflat că la bordul avionului nu poate să retragă bani de la ATM.

Unele dintre întrebările puse de pasageri ne-au făcut să ne amuzăm copios. Încercăm să ne comportăm cât se poate de profesionist în orice împrejurare, dar este minunat când putem să glumim cu pasagerii, după ce aceştia realizează cât de ridicole au fost unele dintre cerinţele lor“, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aviatice britanice Jet2.

You May Also Like