Combinatul de vinuri Cricova a obținut dreptul de a exporta pe piața rusă 20 tipuri de vinuri

Inspecția rusă Rospotrebnadzor a anunțat astăzi că permite livrarea în Federația Rusă a 20 tipuri de producție vinicolă de la Cricova, după ce a finalizat expertiza documentelor prezentate de companie și testele de laborator, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al instituției de supraveghere a pieței.

Toate cele 20 de tipuri de vinuri, prezentate spre expertiză, au obținut avize pozitive.  În comunicat se mai menţionează că exportul producţiei vinicole moldoveneşti în Rusia va fi efectuat în regim de ghişeu unic.

Rospotrebnadzor a anunțat, pe 3 martie, că cinci companii vinicole din Republica Moldova au obţinut dreptul de a relua exportul pe piaţa Federaţiei Ruse. Alți doi producători îşi vor putea mări gama de produse pe care le livrează în prezent. Decizia a fost luată de către conducerea Serviciului federal rus în urma inspectării a 13 companii vinicole din Republica Moldova la mijlocul lunii februarie.

Cele cinci companii vinicole din Republica Moldova urmau că prezinte probe de vinuri pe care doresc să le exporte pe piața rusă pentru a obţine dreptul de a relua exportul. A fost acceptată prezentarea probelor pentru obținerea permiselor pentru produsele livrate spre Federația Rusă de către companiile Cricova, Chateau Vartely, CASTEL MIMI, Moldiugvin și Lion-Gri. Totodată, companiilor KVINT și KAZAYAK-VIN, care deja au obținut dreptul de livrare a produselor vinicole în Federația Rusă, le-a fost permis să prezinte probe a producției noi care anterior nu a fost exportată în Rusia.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, la începutul acestui an aveau dreptul de a exporta producție alcoolică pe piața rusă 11 companii, preponderent înregistrate în UTA Găgăuzia.

Ultimele restricţii asupra vinurilor moldoveneşti au fost impuse în toamna anului 2013. Ulterior, embargoul a fost anulat doar pentru cîteva companii din regiunea transnistreană. În urma instituirii embargoului din 2013, producătorii din Republica Moldova au ratat venituri de 60 de milioane de dolari şi s-au orientat spre alte pieţe de desfacere.

Sursa foto: blog.paladinstore.ro

You May Also Like