Elveția de iarnă – alegerea celor exigenți

Neutralitatea a adus acestei țări o notorietate greu de egalat, o economie extrem de puternică și o imagine aristocrată. Eleveția este țara care, în ciuda poziției geografice strategice, și-a păstrat neutralitatea în timpul ambelor războaie mondiale reușind astfel să-și creeze o autoritate supremă în activitățile comerciale și bancare postbelice. De aici și pînă la a deveni una dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii nu a mai fost decît un pas. Elveția este în topul țărilor cu cel mai mare nivel de trai și reprezintă de decenii o ștachetă a civilizației, serviciilor și profesionalismului.

Sezonul turistic de iarnă începe în noiembrie și ține pînă în februarie. De fapt Elveția este vizitată în tot timul anului existînd puține luni (sau săptămîni) în care fluxul turistic scade substanțial. Prezența ghețarilor și cantitățile mari de zăpadă din regiunile de schi favorizează practicarea sporturilor albe tot timpul iernii în timp ce orașele mari: Berna, Zurich, Geneva si Lausanne reprezintă destinatii turistice demne de vizitat în oricare dintre anotimpurile anului.

home1

Alpii Elveției ocupă 58% din teritoriul acestei țări iar munții Jura acoperă circa 12 procente din suprafața ei. Elveția este asociată munților, peisajelor sublime, lacurilor cu ape clare, sporturilor de iarnă și ciocolatei de cea mai bună calitate. De fapt, peste 50% din identitatea aceste națiuni provine din Alpi în timp ce turismul s-a dezvoltat perfect în toate segmentele sale. Vizitatorului său, această țară îi oferă de toate – orașe istorice și cosmopolite, sate tradiționale, lacuri amenajate pentru toate activitățile specifice sezonului cald, cele mai bune stațiuni montane din Europa, castele, muzee, viața de noapte și o intensă activitate culturală. Ca turist, in Elveția, vei fi mereu surprins plăcut atît de lucrurile pe care le vei vedea cît și de comportamentul și firea localnicilor. Dar cum lucrurile nu puteau fi chiar perfecte, Elveția nu este destinatia banilor puțini. Ba din contra. Țara Alpilor este recunoscută la nivel mondial pentru serviciile sale ireproșabile la prețur exorbitante.

Chiar dacă capitala țării este la Berna, Zurich este cel mai mare oraș al Elveției. Totuși, cel mai frumos centru urban al Alpilor este, după cei mai mulți, Geneva. Orașul – sediu al mai multor organizații internaționale printre care și ONU– se aflî pe malul lacului Geneva și are un întreg centru istoric prezent pe Listele Patrimoniului Mondial al UNESCO. Merită vizitate, printre multe altele, străzile vechiului oraș, Palatul Națiunilor, Catedrala Sfîntului Petru și Muzeul de Istorie.oferta_atractii_turistice_zermatt_51cfd1ed9a074
Zurich este cel mai mare oraș al Elveției dar, în primul rînd, cel mai important centru economic și financiar al țării. Orașul, extrem de scump și aristocrat, merită vizitat pentru centrul său vechi – plin de terase și buticuri – și pentru una dintre cele mai impresionante dar și vechi catedrale creștine ale Europei – edificiul a fost construit între secolele XI și XIII.
Lausanne (gazda a Comitetului Olimpic și capitală a olimpismului mondial), Ouchy, Luzern, Neuchatel, Basel și Lugarno sunt alte orașe ale Eleveției care se remarcă fie prin centre medievale superbe și extrem de bine conservate, fie prin peisaje spectaculoase și servicii ireproșabile.

Village-of-Zermatt (1)
Această localitate situată la o altitudine de 1620 de metri reprezintă definiția Alpilor pentru foarte multi pasionați ai sporturlor albe. Zermatt-ul înseamnă liniște, peisaje incredibile și aer curat. Caracteristica din urmă este probabil dată și de faptul că accesul cu mașina în mica localitate este strict interzis. Există 195 de kilometri de pîrtie de schi în Zermatt dar dacă luăm în considerare noua telecabină care uneste domeniile schiabile din Elveția și Italia – zona Breuil-Cervinia – putem spune că turiștii au la dispozitie 400 de kilometri de pîrtie. Unele dintre aceste pîrtii ajung și pînă la o altitudine de 3800 de metri iar împătimiții au posibilitatea de a schia pe ghetarul Matterhorn.

You May Also Like