Festivalul Vinului Tânăr la Cricova

Ajuns la cea de-a 9 ediție, Festivalul Vinului Tânăr, va fi sărbătorit pe 7 noiembrie la „C.V. „Cricova”.  Desfășurat în primul weekend din luna noiembrie, doritorii sunt asteptați începând cu ora 12.00

Festivalul Vinului Tânăr este un eveniment ajuns la rang de tradiție pe care Cricova îl celebrează de la an la an, în numele culturii consumului „vinului ghiurghiuliu”. Astfel, festivalul își delectează oaspeții cu ambientul rustic, bucate tradiționale, muzică și dans popular, dar și obiecte de meșteșugărit și artizanat.

Parte integrantă a festivalului este și gastronomia, unde gurmanzii înrăiți pot gusta din bucatele tradiționale cum sunt brânzeturile, preparatele la ceaun, bucate din carne gatite la gratar, mamăliga și sarmale în foi de viță de vie – specialități moldovenești, ideale pentru a fi urmate de vinul tânăr și ademenitor.

Accesul la eveniment se face pe bază de bilete, care pot fi cumpărate la agenția de turism  sau la intrare la eveniment.

Prețul unui bilet este de 100 MDL și include: program cultural-artistic, mini – excursie în Beciurile Cricova, evenimente conexe târgului, tombole cu premii. Prețul biletului nu include bucatele tradiționale.

Organizatorii evenimentului sunt: Combinatul de vinuri „Cricova”SA, Agenția de Turism „Aventura Vinului”, Restaurantul „Orasul Subteran”,”Romatim” SRL, CBT „Cricova Vin”SA.

Pentru rezervări si detalii apelati la nr. de tel.
+373 22 944 040,
+373 22 944 030,
+373 22 944 020
aventuravinului@gmail.com
mun.Chisinau, Calea Mosilor 24

 

 

You May Also Like