(Foto) 6 orașe din Europa în care să evadezi în această vară: Peisajele sunt spectaculoase

Vara este perfectă pentru cei care vor să descopere câteva dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Fie că e vorba de un city break sau de o vacanță prelungită, există variante excelente pentru toate gusturile și bugetele.

1. Koln, Germania

Koln se numără printre acele orașe din Europa de care te vei îndrăgosti la prima vedere și care este perfect pentru un city break. Arhitectura locului, dar și numeroasele atracții turistice, au transformat orașul într-unul dintre cele mai vizitate din Germania.

Dacă ajungi aici, trebuie neapărat să vizitezi impunătoarea catedrală, una dintre cele mai frumoase din lume. Tot printre cele mai iubite atracții turistice din Koln se numără și Muzeul de Ciocolată. Pentru iubitorii de artă există numeroase muzee, printre care și Muzeul Ludwig, unde pot fi admirate opere de Picasso, Pollock, Warhol și nu numai. Koln este locul perfect și pentru cei care vor să distreze până târziu, orașul având o viață de noapte vibrantă.

Cologne at sunset

2. Split, Croația

Split se numără printre cele mai frumoase orașe din Europa, iar dacă vrei să vezi niște locuri care par desprinse din Rai atunci trebuie musai să treci pe aici. La fiecare pas dai nas în nas cu istoria de mii de ani a orașului, de la Palatul lui Dioclețian, reședința imperială din perioadă romană, până la Catedrala Sf. Domnius și multe altele.

Desigur, Split oferă și alte atracții turistice mai… moderne, printre care Galeria Ivan Mestrovic și Muzeul de Arheologie. Dacă tot ai de gând să ajungi în Split, fă-ți timp și pentru o vizită la Parcul Național Krka, aflat la o distanță de aproximativ 90 de kilometri te oraș. Aici poți să vezi unele dintre cele mai impresionante cascade din lume.

Postcard of Split Coast and port  from belfry

3. Riga, Letonia

Dacă ai în plan să evadezi din rutină, îți propunem un city break la Riga. Cu un șarm aparte, capitala letonă oferă atracții turistice pentru toate gusturile.

În tot orașul poți vedea clădiri extraordinare în stilul Art Nouveau, însă cele mai multe și cele mai frumoase se găsesc pe strada Alberta, care pare a fi desprinsă din povești.

Riga vine în întâmpinarea turiștilor și cu o mulțime de muzee, printre care și unul mai ciudat. Este vorba despre Muzeul Soarelui, dedicat modului în care diferite culturi din lume percep soarele. Muzeul Național al Letoniei și Muzeul Mașinilor sunt și ele printre preferatele turiștilor.

Panorama of Riga city. Latvia

4. Bari, Italia

Dacă îți dorești să te relaxezi și să te bucuri de soare atunci merită să încerci o vacanță în Bari. Pe lângă plaje și apă cristalină, Bari are o mulțime de alte atracții turistice care te așteaptă. Spre exemplu, poți face o plimbare prin Piața Mercantile, unde o să găsești o mulțime de cafenele și restaurante, sau poți să vizitezi Castelul (Castello), care găzduiește tot felul de exponate interesante.

Panoramic view of Bari. Apulia.

5. Barcelona, Spania

Barcelona este unul dintre mai populare orașe din Europa. Indiferent că vrei să te bucuri de un city break plin de atracții turistice sau de o vacanța prelungită la malul mării, Barcelona le are pe toate.

Celebra catedrală La Sagrada Familia, Muzeul Picasso, vânzoleala de pe La Rambla sau Parcul Guell sunt doar câteva dintre atracțiile turistice de care te vei putea bucura în minunatul oraș spaniol.

Entrance to The Gaudi Museum

6. Salonic, Grecia

Îți propunem încă unul dintre acele orașe din Europa care pot să-ți ofere o mulțime de obiective turistice de vizitat, dar și plaje minunate pentru relaxare. Dacă vrei așa ceva, Salonic e alegerea perfectă.

Pentru cei pasionați de istorie, orașul grecesc oferă obiective interesante la tot pasul. Rotonda (Biserica Sf. Gheorghe), Turnul Alb, Arcul lui Galerius sau Muzeul de Arheologie sunt doar câteva dintre atracții turistice pe care trebuie să le vizitezi.

8thessaloniki

Sursa text și foto: independent.md, gotravelyourway.com

You May Also Like