(Foto) O zi din viața moldovencei stewardesă la cea mai mare companie de zbor din Orientul Mijlociu

Are una din cele mai râvnite, dar, în același timp, și dintre cele mai solicitante meserii din lume. Și nu prea știi ce prevalează mai mult – călătoriile în jurul globului sau necesitatea de a te afla mereu departe de pământ, mai exact – cu „capul în nori” – cum îi place protagonistei noastre să spună. Este vorba de Doina Ciubotaru, care de patru ani este stewardesă sau cum li se spune acum mai nou – crew cabin, la cea mai mare companie de zbor din Orientul Mijlociu. 

Cum arată o zi din viața Doinei Ciubotaru, stewardesa care în aceeași lună poate zbura de la Est la Vest, de la Nord la Sud, poate schimba fusuri orare la fiecare două zile, înlocui ziua cu noaptea și micul dejun cu cina, ne-a vorbit chiar ea.

Patru ore până la decolare. Aceasta este ora la care mă trezesc. Poate fi la orice oră a zilei. Practic pentru toate zborurile mele trebuie să mă trezesc noaptea.

Îmi place liniștea. De aceea pregătirile pentru zbor le fac în liniștea nocturnă. Mă machiez, mă coafez, îmbrac uniforma, scot valizele lângă ușă. Ritualul meu de acum patru ani este să îmi sărut soțul care încă doarme, să îi zic exact când trebuie să mă întorc, după care îmi pun rujul și plec. Niciodată nu iau micul dejun. Doar beau multă apă.

Două ore până la decolare. Ajung la Sediul Central. Fac check-in cu amprentă digitală. Computerul mă poate selecta la întâmplare să fac un test antidrog. Dau valiza la cargo, trec punctul de securitate, aici sunt selectată la întâmplare de Grooming Officers, care verifică aparența fizică de la manichiură și machiaj, până la culoarea colanților, lungimea fustei sau numărul nasturilor. Emirates este votată „Compania numărul unu în lume” mulți ani consecutiv și noi în fiecare zi trebuie să le demonstrăm pasagerilor că fac alegerea corectă, arătând impecabil.

În briefing dau la verificat pașaportul, carnetul cu vaccinuri, licențele de zbor. Întâlnesc echipa, piloții ne dau datele zborului. Astăzi zborul durează 14 ore 05 minute. Uneori în briefing avem audit. Alteori avem asistenți care ne dau lecții motivaționale. Avem parte de o susținere enormă din partea managementului, pentru că într-o companie aeriană stewarzii sunt prima linie de impact asupra călătorilor, iar foarte des aceasta este subapreciat.

O oră până la decolare.  Autobuzul ne duce la avion, unde fiecare își ocupă locul său în raport cu ușa avionului. Facem discuții în grup. Înaintăm ultimile propuneri și sugestii, ne motivăm și automotivăm. În fond avem grijă ca toți călătorii să aibă parte de cea mai tare experiență. Să găsească scaunul aranjat, salonul curat, bucătăria plină cu mâncare proaspătă, băuturile reci, stewarzi  bine dispuși. Setăm muzica pentru îmbarcare. Din selecția Emirates cel mai mult îmi place Bob Marley – Everything’s Gonna Be Alright și Frank Sinatra – Come Fly With Me. Mi-am făcut timp și de o cafea. Am nevoie de multă energie pentru azi.

Decolarea spre Rio de Janeiro. După decolare, mă uit peste fereastra avionului și primul gând care îmi vine: „Nu pot să cred că mai am 14 ore… aș da orice ca să mă teleportez în pat, la somn…”. Delirez.

14 ore până la aterizare. Motto-ul meu motivațional este „Dacă tu poți, eu tot pot”. Hai că 14 ore trec repede când îți vezi de treabă! În Business Class pe Boeing 777 sunt 42 de locuri, deci eu am în supraveghere 21 de pasageri. Toți trebuie se fie serviți în maximum 3 ore, pentru că imediat după dejun, prima tură de crew trebuie să meargă în pauză. Pe zboruri ultra lungi noi avem un compartiment pentru odihnă obligatorie, legală. Dormim, vizionăm filme, ascultăm muzică sau citim, avem un pic de intimitate, ne relaxăm. Pauza durează în dependență de durata zborului.

M-am trezit de la turbulență severă. Căpitanul a făcut anunț că stewarzii sunt nevoiți să întrerupă serviciul și să rămână așezați. Nu știu cât a durat. Cu greu am adormit înapoi.

Opt ore până la aterizare. Mă trezește o colegă. S-a sfârșit pauza. Îmi corectez machiajul și coafura, mă schimb din pijama în uniformă, beau o cafea. Pentru toate am 15 min, pentru că începe a doua pauză și trebuie să preiau toate sarcinile de la colegă. Mor de foame. Pasagerii tot sunt înfometați. Cine mănâncă primul? Mă ajută o colegă. Iau și eu dejunul…sau deja e prânzul?

Cinci ore până la aterizare. După prânz, unii pasageri au adormit și s-a creat ceva timp pentru a pregăti bucătăria pentru cină. Trebuie să punem mâncarea în cuptoare, să încălzim pâinea, să răcim vinurile… Între timp mă străduiesc să beau multă apă. Aerul din avion te deshidratează dramatic. Am obosit. Mi se face frig. Mă încălzesc cu ceaiuri și pălăvrăgeli din bucătărie. Vine încă un pasager plictisit de vinuri și filme, ne povestește cât de mult călătorește și cât de mult apreciază ce facem pentru el de fiecare dată. Îi cerem sfaturi unde să cinăm în Rio de Janeiro.

Trei ore până la aterizare. Servim cina. Suntem toți extenuați, dar ne ridicăm moralul reciproc. Unii pasageri ne-au devenit „prieteni de o zi”. Râdem, ne amuzăm, dar gândul zboară la steack și un pahar de vin în Rio.

Aterizarea. Stau în scaun, mă uit peste fereastra avionului și mă gândesc: „Parcă au trecut repede 14 ore. Oare ce ora este acum în Rio? Dar în Dubai e zi sau noapte? Să ies la cină…sau poate e prânz…dejun? Mă strâng pantofii”.

După aterizare petrec oaspeții la ușă. Acea gură de aer proaspăt când deschizi ușa avionului este inconfundabilă. Ultimele puteri pentru zâmbete și „la revedere”. Peste 300 de oameni frumoși și obosiți au ajuns acasă în siguranță. Zero incidente în Business Class. Misiunea mea pentru astăzi s-a încheiat cu succes.

Două ore până la hotel. Acum începe numărătoarea inversă a orelor petrecute în Rio. 24 de ore de layover, după care continuăm spre Buenos Aires. Nu mai este timp de oboseală. Repede pregătim totul ca următoarea echipă să preia avionul. La ieșire întâlnim echipa de schimb, odihniți, frumoși, „proaspeți”. „- Cum e Rio băieți?” „- A plouat toată ziua ieri. Voi aveți noroc de timp frumos azi!”

19 ore până la decolare spre Buenos Aires. Am ajuns la hotel. Ce frumos! E pe vârf de munte. Camera mea are o priveliște extraordinară. M-am conectat la wi-fi ca să înțeleg definitiv că în Dubai e deja seara, iar în Rio e vremea de prânz. Ne înțelegem cu echipa să ieșim la cină.

M-am trezit noaptea. Am omis cina. Mor de foame. Fac o încercare să găsesc vreun suflet rătăcit la restaurantul din hotel. Toți sunt acolo. Toți abea s-au trezit ca și mine. Tuturor ne este foame. Steak și vin?

Sună de la recepție: „Trezirea”. Am adormit imediat după cină și m-am trezit a doua zi. Totul începe de la zero: trei ore până la decolarea spre Buenos Aires.

Am revenit în Rio de Janeiro peste o zi. Am angajat un ghid ca să vedem cât de minunat este acest oraș. Iar peste încă o zi am zburat la Dubai. Mi s-a îndeplinit încă o dorință. Am văzut Statuia lui Cristos Mântuitorul – încă una din cele șapte noi minuni ale lumii. Puteți citi despre impresii detaliat pe blog.

Trăiesc viața contra cronometru, dar acest timp este minunat. Da, obosesc! Nu mănânc la timp, nu dorm nopțile. Dar ăsta este prețul pentru o „viață pe valiză”. Prețul pe care am ales să-l plătesc pentru a îmbina nemaipomenit de frumos jobul și călătoriile mele. Este acel „ceva” ce va rămâne cu mine pentru totdeauna. Ceva de care îmi voi aminti cu lacrimi în ochi și zâmbet pe buze.

Sursa text și foto: odoras.md

You May Also Like