În acest an fără concert de Revelion

În acest an, locuitorii și oaspeții capitalei nu vor avea parte de tradiţionalul concert de Revelion din centrul capitalei. Decizia vine după ce s-a anunțat că Guvernul și Primăria Chișinău nu dispune de resurse financiare necesare, pentru a-l organza.

Contactat de Realitatea.md, şeful Direcţiei relaţii cu publicul a Primăriei Chișinău, Vadim Brânzaniuc, a menționat că decizia a fost luată reieșind din situația financiară din prezent.

Conform înțelegerii, tradițional, Guvernul organizează concertul de Revelion. Primăria nu are capacitatea de a organiza două concerte: de Crăciun pe stil nou și de Revelion”, a spus Brânzaniuc.

Precizăm că sărbătoarea a fost anulată de Executiv în condițiile în care nu există suficienți bani pentru organizarea concertului, iar Piața Marii Adunări Naționale este ocupată de protestatari.

You May Also Like