Prețuri „mai dulci” la bilete doar până astăzi. Poți avea acces la festivalul „Mai dulce” din acest an cu doar 35 de lei

Festivalul „Mai dulce”, aflat la cea de-a V-a ediție va avea loc pe 21 mai, în mod tradițional, la colțul străzilor Vlaicu Pârcălab și Veronica Micle din Chisinau. Doar până astăzi biletul de intrare costă 35 de lei, iar de mâine acesta va avea prețul de 50 de lei.

Prin urmare, echipa K Lumea, organizatorii evenimentului, te provoacă să petreci o zi de poveste în afara internetului și să redescopei plăcerea comunicării cu prietenii și copii tăi.

Zeci de gospodine se vor întrece pentru trofeul ”Cireașa de pe tort”. Vizitatorii vor putea gusta din deserturi tradiționale locale, internaționale, dar și raw vegane. Distracţia va fi condimentată cu muzică, DJ, Ateliere culinare, Târg de artizanat, Târgul copiilor cuminți, unde aceștia pot veni ca să vândă jucării, haine și cărți de care nu mai au nevoie.

De precizat, că tot astăzi este termenul-limită de înscriere ca patiser amator sau  ca participant la „Târgul copiilor cuminți” din cadrul festivalului. Grăbește-te, dacă vrei să fii mai dulce!

Sursa foto: iticket.md

You May Also Like