Ryanair, cel mai mare operator de zboruri low-cost de pe piața europeană, ar putea intra pe piața Moldovei

 Ryanair, cel mai mare operator low-cost de pe piața avia din Europa, ar putea efectua zboruri și spre Republica Moldova. Despre asta a declarat Kenny Jacobs, Chief Marketing Officer Ryanair, în cadrul unei conferințe de presă la București.

În contextul în care compania avia are pondere pe piața estică, Republica Moldova reprezintă un interes pentru companie. Astfel, Jacobs admite că Ryanair s-ar putea extinde și în țara noastră, această întrebare fiind deja pusă pe ordinea zilei.

„Am vorbit chiar ieri despre asta. Eu cred că este o posibilitate absolută, așa cum noi creștem aici (n. red. în România), să fie și asta (Moldova) o opțiune”, a declarat Kenny Jacobs.

La începutul anului curent, compania irlandeză Ryan Air a fost desemnată, oficial, cea mai mare companie aeriană din Europa pe 2016.

Irlandezii au obţinut acest succes graţie unei creşteri de 15% avută la numărul de pasageri transportaţi în 2016. Ryan Air a ajuns la peste 117 milioane de pasageri, devansând compania germană Lufthansa care, anul trecut, a transportat doar 109,7 milioane de pasageri, cifră în creştere cu doar 1,8% faţă de 2015.

Mai mult, Ryan Air şi-a propus să intre agresiv pe teritoriul Lufthansa, urmând ca din vara lui 2017 să-şi ridice un cartier general şi la aeroportul din Frankfurt, principala bază de operaţiuni a Lufthansa.

Sursa text: bani.md

Sursa foto: independent.ie

You May Also Like