Vacanţa în Moldova mai scumpă decât pe malul mării

Să îți petreci vacanța în Moldova pare un lux, cel puțin asta spun prețurile din pensiunile de pe malul Nistrului care muşcă din buzunarele moldovenilor. La unele baze de odihnă de la Vadul lui Vodă o noapte ajunge să coste mai mult decât un sejur de cinci zile pe litoralul Mării Negre din Ucraina.

În plin sezon preţurile au crescut destul de mult în pensiunle de la Vadul lui Vodă. O noapte într-un hotel de trei stele costă de la 790 de lei pentru două persoane. Astfel, cei care vor să se odihnească pe malul Nistrului, trebuie să plătească, pentru trei nopţi, aproximativ 2.400 de lei. Oferta însă nu include mâncarea, care costă nu mai puţin de 370 de lei pe zi.

Cu aceeaşi sumă, un cuplu se poate odihni o săptămână în Ucraina, pe litoralul Mării Negre. Spre exemplu, în staţiunea Zatoka, o cameră dotată cu televizor şi frigider, poate fi închiriată cu numai 250 de lei pentru o noapte. Moldovenii pot beneficia şi de reduceri, dacă aleg un sejur de 10 zile. Ofertele îi atrag pe turişti, iar plaja din Zatoka este neîncăpătoare în această perioadă.

Oferte tentante propun şi bulgarii. De exemplu, la Kranevo, un hotel de două stele cere 1500 de lei pentru cinci nopţi. Transportul şi mâncarea, însă, nu sunt incluse în preţ.

Pentru a putea face faţă fluxului mare de călători, administraţia Gării Auto de Nord din Chişinău a lansat, pe timp de vară, încă şase curse de autobuz spre Zatoka, Iliciovsk şi Koblevo.

You May Also Like