(VIDEO) O casă, atracţie turistică în Portugalia!

În munţii Fafe din nordul Portugaliei se află cea mai ciudată construcție, care însă a devenit o importantă atracţie turistică. Casa de Piatră, reprezintă un stil arhitectural unic, asemănător cu adăposturile oamenilor primitivi.

Locuinţa este delimitată de patru roci mari de granit și este asigurată cu electricitate și cele mai moderne și ecologice mijloace. Proiectul îi aparține unui arhitect ingenios, care acum 40 de ani își dorea să locuiască în acest colț de rai. Totuși, creația lui deosebită nu prea i-a fost de folos din cauza celebrității neașteptate. Astfel, arhitectul s-a văzut nevoit să renunțe la casă, și să vină aici doar în vacanțe. Iar asta pentru ca să evite fluxul de curioși ce urcă muntele numai pentru a admira construcția inedită. Potrivit presei străine, casa atrage anume prin faptul că a fost perfect integrată în mediul înconjurător.

You May Also Like